Hai să ne împrietenim

S: Hai s-o luăm uşurel şi de la capat..
-Ce e părintele? Ce ar trebui el să reprezinte!?
În cărţile sau vorbele unor oameni în varstă, spun că sunt cei care ar trebui să-ţi fie mereu alături..fie bine sau rău, nu ? De ce când ai mai mare nevoie de ei te trădează? Unde ajungem când şi propriul tău părinte te dezamăgeşte?
Lucruri ce încetul cu încetul te macină… stai şi încerci să-ţi regăseşti liniştea într-o amărâtă de pagină…cel puţin de ea eşti sigur că nu dezamăgeşte, o să-ţi fie alături atunci când ai mai mare nevoie.
Stai şi te uiţi în gol… te gândeşti oare cu ce ai greşit, de ce trebuie să ţi se întâmple toate astea doar ţie.
-Pentru ce-s prietenii?
Te uiţi în jur şi când speri că prietenii vor fi alături de tine, îţi dai seama că au dispărut. Totul se dărâmă… pentru ei din păcate eşti bun doar când le eşti alături.. apoi urmează fără să ai dreptul să ştii, de ce , cum şi din vina cui.. buni prieteni, nu? Nu… ziceam cei mai buni prieteni pentru totdeauna… nu există totdeauna, e doar un lucru cu care te amăgeşti singur.
O perioadă de nelinişte, nopţi nedormite, seri în care pur şi simplu te trezeşti brusc şi îţi dai seama că simţi nevoia să o ai alături , să îi auzi vocea… te trezeşti vorbim despre ea.. gândul mereu la ea… Oare merită ? Nu… ştiu, ştim, dar nu avem acum ce să facem. Sperăm ca timpul să rezolve toate problemele.

D: Timpul a devenit probabil cel mai de încredere prieten. Mereu pe fugă, însă capabil să te ajute să uiţi, să te facă să plângi şi tot el să te liniştească. Suntem undeva la limita dintre tragic şi comic, undeva în momentul ăla critic ce te face să razi şi să plângi în acelaşi timp, simţindu-te în final un om josnic, poate chiar patetic.
A sosit ultima zi dintr-un capitol atât de vechi, şi totuşi atât de scurt. Un capitol dintr-o viaţă de om, un capitol ce a început şi s-a sfârşit exact aşa cum s-a întâmplat cu toate celelalte. Nimic special în definitiv, doar o altă etapă parcursă fără succes.
Mă uit peste poze şi realizez că timpul a trecut mult prea repede. Poate că şi el e la fel ca orice alt prieten. Trece puţin, îşi pune amprenta asupra ta şi asupra acţiunilor tale, după care îşi face bagajul şi pleacă mai departe, către un alt om, poate mai bun decât tine.
Sunt unele zile în care îţi e dor de ea? Sunt unele zile în care o vrei acolo, doar să o priveşti, să te liniştească cu negrul imuabil al genelor sale, fără să-ţi zică nimic, să te ia în braţe chiar dacă ai greşit, să te sărute pe frunte şi să te liniştească, şoptindu-ţi la ureche: “Sunt aici, nu plec niciunde!” ? Îţi e dor de zilele în doi, când soarele promitea mai mult decât o altă zi alături de ea. Îţi e dor până şi de râsul ei şăgalnic, copilăresc, cu tonuri colorate şi ecouri atât de liniştitoare. Îţi e dor de multe, însă în definitiv îţi e dor cel mai mult de ea şi de felul ei de a fi, felul ei unic prin care reuşea să te facă să fii tu, acel tu din alt capitol uitat de vreme.
Timpul s-a dovedit a fi cel mai parşiv prieten pe care l-ai avut până acum. Ţi-a luat-o pe ea, ţi-a luat multe seri de mai, cu ploi răcoroase în care erai împlinit. Te-a trădat aşa cum trădează toţi în final …
Trădarea. O abilitate umană pe care o exercităm spontan, realizând abia apoi consecinţele acţiunii noastre.

S: Tradarea- cel mai josnic lucru pe care îl poate face un om. Şi totuşi apelează de prea multe ori la ea. Naivitatea, prostia, incoştienţa.. Toate duc într-o singură direcţie, iar mai târziu te vei trezi singur, între patru pereţi, gândindu-te ce a mai rămas din acel copil naiv, care ştia să se bucure la cea mai mică prostie, care nu ştia ce înseamnă suferinţa, admira fiecare rază a soarelui. Timpuri nu de mult apuse..dar apuse din păcate. Exista unele lucruri atât de delicate într-o prietenie încât ar putea sa fie rănită chiar cu petala unui trandafir..
Stau şi mă uit la telefon… tot aştept un semn de la tine.. fără să-mi dau seama îmi apar pe buze cuvinte ciudatate ce descoperă durerea din sufletul meu. Nimic..
Te uiţi că te lupţi cu morile de vânt pentru ea şi mai târziu te trezeşti cu un cuţit înfipt pe la spate. Asta e lumea în care trăim: o lume plină de ură, invidie şi duşmănie..Dacă o iei mai tare şi o întrebi de unde atâta duşmănie, nu ştie să-ţi răspundă. Oare de ce ? Pentru simplul fapt că majoritatea lucrurilor săvârşite de ea nu sunt şi gândite de ea. Dar pur şi simplu asta e.. din păcate nu ne dăm seama de valoarea unui lucru decât atunci cand l-am pierdut pentru totdeauna!
,, În lumea asta , unde totul se uită, unde totul se iartă, unde fiecare se gândeşte doar la el e greu să spui : Gandeşte-te şi la mine!”

D: “E bine să te înduioşezi de nenorocirea prietenilor tăi, dar mai bine este să le vii în ajutor.’’ – Voltaire
Şi dacă le vii în ajutor, îi iei de mână şi cu ajutorul tău trec peste momentul critic, după care îţi întorc spatele şi pleacă mai departe, tratându-te ca pe un şerveţel de unică folosinţă în care şi-au suflat nasul când le era mai greu şi l-au arucat la gunoi când a trecut pasa grea, cum e?!
Te încearcă un sentiment acut de dezamăgire ce se instalează fără ruşine în inima ta, te tulbură, te zdruncină complet, şi realizezi că tot binele ce l-ai facut se întoarce împotriva ta cu o notă de răutate.
Unde e acum ea?! De ce nu e aici să-ţi spună că totul o să fie bine, aşa cum tu ai stat nopţi la rând lângă ea, ţinând-o strâns de mână să te simtă, să ştie că e cineva lângă ea care o va ajuta să treacă peste toate problemele astea ?
Noi suntem aici, prietenii pe care o sa-i ai mereu, care nu or să plece exact atunci când o să ai mai mare nevoie de ei. Suntem cei ce te vom ajuta să treci peste perioada asta ce nu o înţelegi nici măcar tu.
Pune în balanţă. Nu confunda prietenia cu alte lucruri.
Mircea Cărtărescu spunea cândva următorul lucru: “Eşti ce eşti, ce se vede, niciun strop mai mult. Eul nostru nu mai e altceva decât vidul interior indus de viaţa noastră supraaglomerată, supraocupată, din care nu ne mai alegem cu nimic din ceea ce cu adevărat contează.”
Gândeşte-te ! Şi nu gândi cu creierul. Gândeşte cu sufletul, sufletulul acela în care mai există o umbră vădită a persoanei care ai fost, a persoanei care trebuie să fii.
Gândeşte-te, căci în final “nu ne mai alegem cu nimic din ceea ce cu adevărat contează” !

S:,,Nimic nu e ,, viaţă “ dar nimic nu valorează cât ea! Fără prietenie nu există viaţă”

D:Somn uşor, prietene! Te pup, ai grijă de tine.